Beneficiile postului- detoxifiere pentru corp, minte și suflet

Este dovedit științific faptul că postul încetinește îmbătrânirea și îmbunătățește sănătatea, fiind instinctual. El adaugă ani vieții și viață anilor. Este, fără îndoială, o modalitate excelentă de a scăpa de kilogramele în plus și te poate ajuta să-ți remodelezi silueta. În plus, îți va ajuta corpul să funcționeze mai bine și în interior.

POSTUL DE-A LUNGUL ISTORIEI

Grecii credeau cu tărie în post, se știe că marii maeștri spirituali, așa cum a fost Pitagora, nu permiteau ca elevii să aibă acces la nivelurile spirituale ale învățăturii lor fără ca, mai înainte, aceștia să se „purifice” prin post. Filosoful Platon spunea că postește pentru o mai mare eficiență mentală și fizică, la fel cum proceda și Aristotel, discipolul său.

Hipocrate, unul dintre fondatorii medicinei moderne, a pus mereu preț pe importanța postului în menținerea sănătății și în pierderea în greutate:

Fiecare are un medic înăuntrul său – trebuie doar să-l ajutăm în munca lui. Forța vindecătoare naturală din fiecare dintre noi este cea mai mare forță tămăduitoare. Mâncarea noastră ar trebui să fie și remediul nostru. – Hipocrate

Hipocrate credea că majoritatea bolilor sunt provocate de „autointoxicare” și că postul oferă trupului șansa de a lua o pauză și de a se recupera, cu alte cuvinte, de a face o foarte necesară pauză pentru ca organele digestive să își revină.

În medicina ayurvedică, postul este considerat o metodă eficientă de a elimina toxinele acumulate în trup și minte, de a îmbunătăți claritatea și de a crește nivelul de energie din corp.

BENEFICIILE POSTULUI 

1. Ajută la vindecarea trupului

Așa cum biroul sau casa se prăfuiesc și se murdăresc, la fel și corpul acumulează toxine și materii reziduale provenite din mediul înconjurător. Când corpul este puternic și curat, este capabil să elimine eficient toxinele, dar atunci când ajunge supraîncărcat, devine moleșit, prea greu și mult mai predispus la boli. Drept rezultat, semnalele precum durerile, colonul iritabil, schimbările de dispoziție și oboseala încep să se manifeste. Dacă ele sunt ignorate, corpul riscă să se îmbolnăvească și este mult mai predispus la bolile cronice ale lumii moderne.

În timpul postului, procesul de eliminare a celulelor moarte este intensificat, iar construcția de celule noi este accelerată și stimulată. În prezent, postul este considerat a fi un tratament sau o abordare pentru prelungirea longevității, îmbunătățirea răspunsului insulinic, reducerea inflamației, stimularea sănătății cardiovasculare și chiar un sprijin în tratamentul cancerului.

2. Încetinește îmbătrânirea și îmbunătățește sănătatea

Îmbătrânirea este inevitabilă. Aceasta începe când procesul normal de regenerare și de reconstrucție celulară încetinește. La nivel celular, hormonul de creștere de tip insulinic ( IGF – 1 ) are efecte atât pozitive, cât și negative. Dacă IGF – 1 are un nivel ridicat, celulele noastre se divid și se multiplică într-un ritm rapid, ceea ce este bine atunci când vrem să avem mușchii dezvoltați, dar și ceea ce nu este bine atunci când acele celule devin canceroase. Când nivelurile de IGF – 1 scad, corpul încetinește producerea de celule noi și începe să le repare pe cele vechi.

Un mod eficient de a scădea nivelul IGF – 1 este postul, pe care îl poți începe chiar de astăzi, în loc să aștepți ca viața să ți-l impună.

3. Reduce inflamațiile

Inflamația este un răspuns normal al corpului la traumatism și are rolul de a îndepărta orice provoacă traume și de a declanșa procesul de vindecare. O inflamație puternică poate fi periculoasă, precum în cazurile bolilor inflamatorii ( artrită, ateroscleroza sau eczeme ).

Nivelurile ridicate de grăsime corporală sunt asociate cu creșteri ale markerilor inflamatorii  ( IL – 6, FNT – alfa sau proteina C reactivă ). Studiile au arătat că în perioada postului acești markeri inflamatorii au tendința de a se diminua.

4. Are rol în sănătatea inimii și a circulației

Majoritatea studiilor despre post arată că acesta reduce nivelul trigliceridelor și îmbunătățește raportul trigliceride/colesterol bun ( lipoproteine cu densitate mare – proteine de transport care ajută la eliminarea excesului de colesterol din sânge ).

Cu toate că descoperirile sunt departe de a fi clare, postul pare să dea corpului un imbold intern și să crească rezistența la bolile legate de vârstă.  

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză a mortalității la nivel mondial. 

5. Ajută la detoxifierea corpului

Toxinele sunt substanțe cu efect dăunător, pe care corpul nu le poate procesa eficient. În timp, ele se acumulează și corpul ajunge să se simtă epuizat, lipsit de energie și bolnav. Oamenii se intoxică atât prin dietă și stil de viață, cât și prin stres și emoții negative. 

Un trup sănătos este capabil să descompună toxinele, să le depoziteze în țesutul gras sau să le elimine. Cu toate acestea, multor persoane le lipsesc nutrienții necesari detoxifierii, rezultatele fiind problemele cronice de sănătate, senzația de oboseală permanentă și chiar îngrășarea.

6. Elimină excesul de grăsime

Sub îndrumarea unui specialist, postul poate fi una dintre cele mai sănătoase forme de a slăbi. Este foarte important un plan alimentar echilibrat, astfel încât să nu existe carențe de nutrienți sau exces caloric. Comparativ cu dietele clasice, atunci când ții post nu trebuie să elimini grupe majore de alimente, cum ar fi carbohidrații sau grăsimile esențiale, deci are cele mai puține efecte secundare.

În plus, postul te poate face să te simți mai conectat cu tine însuți și mai fericit. Mai mult decât orice plan de nutriție sau dietă, el te poate ajuta să-ți resetezi atitudinea și să recunoști diferența dintre foamea fizică și pofta de mâncare. 

7. Menține creierul tânăr

Cercetările recente au arătat că postitul timp de o zi sau două pe săptămână ar putea ajuta la protejarea creierului față de boli precum Alzheimer, Parkinson și altele asemănătoare.

Postul încurajează formarea de celule noi ( neuroni ) prin faptul că sunt supuși la un nivel mediu de stres, ceea ce le stimulează să dezvolte rezistența la un stres viitor, dar și să producă noi proteine.

S-a dovedit științific faptul că dietele bogate în legume, fructe și grăsimi sănătoase din pește, avocado și ulei de măsline sunt asociate cu o bună sănătate a creierului.

Ceea ce este bun pentru trup este bun și pentru creier!

8. Te ajută în concentrarea spre trăirile interioare

Perioada postului ne permite să ne concentrăm mai mult pe trăirile noastre interioare, să ascultăm, să devenim mai atenți și să ne bucurăm de cât mai multe emoții pozitive.

Încearcă în perioada postului să eviți emoțiile negative, supărările și să te bucuri cât mai mult de natură, de relațiile cu cei din jur și să petreci și timp în tăcere, doar cu tine.

Postul o metodă ideală de detoxifiere și de îndepărtare a cauzelor principalelor boli ale secolului. În plus, este benefic atât pentru sănătatea fizică cât și pentru cea spirituală.

 Surse: The Life Changing Fasting Diet, Amanda Hamilton

              The Detox Miracle Sourcebook for complete cellular regeneration, Dr. Robert Morse

              www.radiocluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *