Impactul gândurilor și emoțiilor asupra sănătății

Până în acest moment am dezbătut impactul și efectele pe care le exercită asupra organismului diversele produse alimentare și toxine pe care le consumați.  În afară de alimentație și mișcare, gândurile și emoțiile voastre joacă un rol esențial atunci când vorbim despre un stil de viață sănătos.

Gândurile și sentimentele pot conlucra în folosul vostru sau împotriva voastră, având un control foarte mare asupra calității vieții. Vă sugerez să vă puneți gândurile și sentimentele în slujba evoluției personale și să le dedicați revitalizării. Nu uitați că mentalul lucrează prin imagini, ceea ce vă imaginați devine realitate la un nivel sau altul.

Corpul fizic, emoțional și mental 

Corpul fizic, asemenea unei mașini, este un simplu vehicul care ne transportă în această lume și ne poartă oriunde ne propunem să ajungem. Nevoile sale fundamentale se rezumă la supraviețuire. Acest corp fizic vă asigură și protecția necesară, fiind format în principal din apă, celule, toxine și minerale. Sistemul nervos și sistemul cerebral vă asigură comunicarea, fiind responsabile cu răspunsul celulelor la stimulii externi și la mesajele primite de la alte celule.

Corpul emoțional reprezintă corpul sentimentelor și al emoțiilor. Acesta este cel care pune gândurile în mișcare și oferă motivație corpului fizic. În lipsa dorinței, omul nu ar avea capacitatea de a crea lumea materială. Sănătatea corpului fizic poate influența grav corpul emoțional. Gelozia, anxietatea și sentimentele negative afectează rinichii și glandele suprarenale. Frica, bârfa și vanitatea închid centrul inimii. De aceea, este foarte important să controlăm acest corp pe care îl folosim pentru a ne exprima emoțiile.

Corpul mental este reprezentat de gânduri. La acest nivel există dualitatea. Gândirea este limitată complet la experiențele din trecut sau la reacții condiționate. Cel mai bun exemplu în acest sens este comparația dintre minte și computer – gândirea nu poate funcționa decât așa cum a fost programată. 

Corpul fizic și corpul emoțional reacționează numai la gânduri. Gândirea crează, iar emoțiile sunt forța care pune lucrurile în mișcare sau suportul prin care se manifestă aceste imagini.

Adevărata sănătate și vitalitate se ating când cele trei corpuri, fizic mental și emoțional, intră într-o relație de armonie.

Sentimentele, mai ales cele negative, ca furia, ura, invidia sau gelozia, pot îmbolnăvi corpul fizic, provocând numeroase tulburări. Sentimentele sunt stocate la nivelul ficatului și al rinichilor. Ele blochează funcționarea corectă a pancreasului ( digestia ) și împiedică îndeplinirea altor funcții endocrine. Emoțiile pot produce o blocare la nivel mental, afectându-ne capacitatea de a înțelege, a gândi și a lua decizii corecte.

Studiați natura, înconjurați-vă de plante și de flori pentru că ele au o imensă putere de vindecare. Renunțați la ură, la furie și la idei fixe. Zâmbiți mai des.

Iubirea, fericirea, bucuria, sănătatea și controlul mental țin inima deschisă. Nefericirea, depresia, disperarea, mânia, gelozia, furia, invidia și stările negative închid sau mențin închis centrul inimii. Gândurile trebuie controlate în permanență, se spune că gândurile sunt un sclav extraordinar, dar un prost stăpân, ba chiar un stăpân care poate distruge.

Începeți prin a vă controla gândurile, distanțați-vă de ele și încercați să le priviți cu detașarea unui observator. Detașați-vă de concluziile pe care le-ați putea trage în urma procesului de gândire și de ce cred sau simt cei din jur. Nu vă mai cramponați de gânduri. Eliberați-vă de gândurile și sentimentele negative și veți puternicei forțe vindecătoare să circule liber prin corpul mental, emoțional și fizic, aducând cu sine o vibrație și o conștientizare de sine indescriptibile și rare. Bucurați-vă de viață clipă de clipă.

Acordați-vă libertatea de a trăi experiențe benefice și deveniți o persoană care vibrează de sănătate.

Sursa: The Detox Miracle Sourcebook, Robert Morse

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *