Sedentarismul – mai periculos decât fumatul ?

Toată lumea știe că activitatea fizică este benefică pentru sănătate. În fiecare zi, presa ne transmite fapte științifice bine documentate, prin articole care ne reamintesc beneficiile mișcării: controlul greutății, prevenirea bolilor legate de vârstă, starea de bine, creșterea capacității pulmonare, sporind aportul de oxigen, reducerea stresului și combaterea inflamațiilor.

Ce au în comun fumatul și statul pe scaun? 

Deși mai multe studii susțin existența unei legături între timpul petrecut pe scaun și obezitate, diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și obiceiurile alimentare nesănătoase, sunt puține cele care au examinat timpul petrecut pe scaun în raport cu mortalitatea generală.

Unul din cele mai importante studii despre impactul statului pe scaun asupra bolilor susține că există o legătură foarte puternică între statul continuu pe scaun și îmbolnăvire.

Un aspect șocant și totuși nedrept este acela că femeile par să fie mai afectate de timpul petrecut pe scaun. În cadrul studiului, femeile care au raportat că ședeau peste șase ore pe zi ( în afara timpului petrecut la serviciu ) erau cu 37% mai predispuse să moară în perioada de timp studiată decât cele care ședeau mai puțin de trei ore pe zi. Bărbații care ședeau mai mult de șase ore pe zi  ( tot în afara orelor de lucru ) erau cu 18% mai predispuși să moară decât cei ce ședeau sub trei ore pe zi.

Nu statul pe scaun în sine este vinovat, ci efectele biologice ale acestuia. Așa cum mișcarea are efecte metabolice pozitive, sedentarismul poate produce schimbări metabolice în cealaltă direcție, negativă. Iar perioadele lungi petrecute pe scaun, independent de nivelul de activitate fizică, au consecințe metabolice semnificative, influențând aspecte precum trigliceridele, colesterolul, glicemia, tensiunea arterială în repaus și leptina, hormonul apetitului, toate acestea fiind factori de risc ai obezității, bolilor cardiovasculare și altor afecțiuni cronice.

Statul-pe-scaun

Studiile au demonstrat că un sistem cardiorespirator slăbit, ceea ce înseamnă de fapt a nu fi în formă, este răspunzător de un număr mai mare de decese decât orice alte afecțiuni, printre care obezitatea, diabetul sau nivelul ridicat al colesterolului, fiind chiar mai dăunător decât fumatul. În cazul bărbaților, hipertensiunea este singura problemă de sănătate care se apropie de ravagiile produse de forma fizică slabă.

Mesajul este clar: trebuie să ne mișcăm frecvent pentru a ne păstra sănătatea. În afara cazului în care meseria vă ține într-o permanentă mișcare, încercați să conștientizați că nu este vorba doar despre forma fizică, ci despre sănătatea și longevitatea dumneavoastră.

Activitatea fizică este singurul elixir garantat al tinereții care nu necesită administrarea unei pilule sau a unei poțiuni, iar o formă fizică bună ajută întregul sistem complex al organismului.  

La un nivel elementar, oamenii uită efectele pe care le are îmbătrânirea asupra corpului și a capacității de a ne păstra un metabolism puternic. Pe lângă scăderea naturală a forței și a masei musculare, alături de inevitabila încetinire a metabolismului, uităm să luăm în considerare motivele concrete ale creșterii în greutate: tindem să devenim mai sedentari, dar nu ne schimbăm obiceiurile alimentare. 

Să faceți mișcare e mai ușor decât credeți, mai ales când știți că pare să fie singurul „secret” al tinereții dovedit științific care nu necesită o investiție uriașă de timp și bani. Vestea proastă este că nu puteți lua o pastilă cu exerciții, ci este nevoie de puțin efort.

În mod ideal, un program de activitate fizică amplu și bine conceput cuprinde exerciții pentru sistemul cardiovascular, exerciții de forță și mișcări de întindere (stretching). Fiecare dintre aceste activități ne oferă beneficii unice de care corpul nostru are nevoie pentru a obține performanțe maxime și a se păstra la acel nivel.

Viața este un maraton, nu un sprint, iar mișcarea pe care o faceți trebuie să reflecte acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *