Abaterea de la program – principalul pericol al revenirii la vechile obiceiuri

Am observat că multe persoane care încep un program nutrițional se frustrează foarte tare atunci când au o primă abatere. Astfel, apare un prim pericol de renunțare, care are la bază lipsa încrederii că persoana respectivă o să poată continua programul.
Primul pas pentru a demara din nou după o greșeală este să te ierți pe tine. Nu trece repede peste această etapă, acceptă că ai greșit, admite-o ca pe un fapt care a avut loc, atâta tot. Atenție însă, asta nu înseamnă că trebuie să te feliciți sau să reproduci greșeala făcută.

O mare parte din problemele noastre recurente vin din faptul că noi confundăm acceptarea cu resemnarea. A accepta o situație nu înseamnă a pretinde că este bună, nici a renunța să o modifici.
Să accepți nu înseamnă să lași garda jos, dimpotrivă, înseamnă să-ți oferi mijloacele de a ridica din nou mâinile pentru a schimba viitorul a ceea ce poate fi. 
Dacă nu recunoști pur și simplu că ai cedat ( acest lucru înseamnă implicit că te minți pe tine ), sau te disprețuiești, nu faci decât să rămâi încătușat în comportamentul tău anterior și să îți limitezi astfel posibilitatea de evoluție.
Societatea actuală ne condiționează, încă de pe băncile școlii, să reușim totul, să fim perfecți. Dar pentru că am fost modelați conform acestei idei false și neproductive, asta nu înseamnă că nu avem în noi resursele actuale pentru a ne elibera, cu scopul de a dobândi mai multă aptitudine pentru schimbare și evoluție.
Capacitatea noastră de a întreprinde se măsoară în capacitatea de a accepta eșecul încercării noastre.
Așadar, folosește-ți greșeala alimentară și caută să extragi lecția din această abatere. Ce s-a întâmplat în timpul „derapajului” tău ? Există mai multe posibilități, printre care se numără:
  •  ai căutat o emoție pozitivă, agreabilă
  •  ai încercat să compensezi o emoție negativă, dezagreabilă
  • ești un gurmand, iar renunțarea la plăcerile mesei reprezintă pentru tine un sacrificiu

Dacă te afli în ultima situație, află că în această viață ne este imposibil să posedăm totul, în același timp: să fim simultan în birou, lucrând, dar în același timp să petrecem timp cu familia; să facem cumpărături, dar să păstrăm suma echivalentă în portofel; să mâncam orice, oricât și să avem o siluetă de invidiat. Unul dintre principiile fundamentale ale schimbării este următorul: în viață, totul este o chestiune de alegere personală. 

Să stăpânești eșecul de moment înseamnă să-ți oferi șansa de a transforma o abatere într-o învățare, în vederea unei reușite ulterioare.  

Dacă ai mâncat o prăjitură cu prietena ta, este clar faptul că în acel moment ai considerat ca aceea era cea mai bună alegere pentru tine. Făcând asta, ai renunțat ( fără să conștientizezi în mod clar ) la numeroase alte plăceri, care te vor apropia de viitoarea ta reușită : să te îmbraci așa cum îți dorești, să te privești cu plăcere în oglindă în fiecare dimineață, să te miști cu ușurință, să fii mândru că-ți reiei controlul asupra vieții tale.alegerea

Dacă spui „da” dulciurilor, spui „nu” taliei tale, dar dacă spui „nu” acestui desert, asta te apropie de obiectivul tău și, mult mai important, îți dă încredere în tine că poți obține orice îți propui.

Unul din aspectele importante în continuarea programului este recunoștința. Problema este că ai uitat că natura te-a dotat cu numeroase simțuri pentru a satisface această dorință legitimă. Nu există numai gustul, ca și plăcere în viață! Ce-i drept, este necesar să te recompensezi și să te feliciți ( din acest motiv există în cadrul unui program și o masă în care ai voie să trișezi – „cheat meal”, la care ai voie să mănânci ceea ce îți dorești ). Greșeala apare în momentul în care singura formă de recompensă este gustul, prin intermediul alimentelor, deoarece nu faci decât să te pedepsești pe termen lung.

Iată câteva idei de recompense, care ți-ar putea fi de folos:

  • vizionează un film sau diverse poze, un peisaj frumos
  • ascultă muzică, joacă-te, sună-ți un prieten
  • cumpără-ți un parfum nou
  • mergi la masaj, la un tratament corporal sau cumpără-ți un lapte de corp nou
  • fă mișcare, ieși la o plimbare în parc, tricotează, ocupă-te de grădină
  • oferă-ți un mic cadou, o carte, o bluză nouă, un CD, flori

Surse: http://www.dangerouslyfit.com.au/

http://www.leanitup.com/

Maigrir avec la nutrition comportamentele – Dr. Eve Villemur

 

 

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *