Despre lifestyle cu Matei Negrescu – câștigător „Model Cover Men’s Health” 2014

Matei Negrescu, câștigătorul ” Model Cover Men’s Health ” 2014, ne transmite care sunt cele mai importante aspecte atunci când vrei să îți transformi corpul, să ai o viață sănătoasă și să te simți bine în pielea ta pe termen lung. Printre altele, cuvintele cheie sunt stilul de viață, motivația puternică și un gram de nebunie.

1. Bună ! Prezintă-te puțin pentru ca cititorii ralucamihaela.ro să te cunoască mai bine. ( Ocupație, eventual al doilea job etc. )

Matei: Sunt Matei Negrescu și în ordinea priorităților sunt actor, arhitect, model și din pasiune instructor de fitness.

2. Ai spus și instructor de fitness, ai clienți, ai lucrat efectiv cu cineva ?

Matei: Nu, momentan nu am clienți pentru că nu mi-am dorit, acum sunt focusat pe actorie. Am un coleg de sală cu care mă antrenez de mai bine de un an, face și el antrenamentul meu și îmi place cum a evoluat – se vede foarte bine progresul în ultimul timp.

3. Ce a însemnat experiența “ Model Cover Men’s Health ” pentru tine ? Ce sacrificii ai făcut și de ce satisfacții ai avut parte ?

Matei: Sacrificii ? Pot spune că m-am antrenat timp de un an de zile pentru a acumula kilograme în plus și implicit pentru a-mi crește masa musculară, a fost un an de antrenamente dure. De asemenea, am ținut o dietă de patru zile înaintea ședinței foto. M-am antrenat ca să mă simt bine în pielea mea, eram convins că mai bine de atât nu puteam să arăt în momentul acela, am acceptat asta, am fost de câteva ori la solar să fiu puțin bronzat și cam atât. Ambele eforturi au dus la câștigarea concursului.

În cele patru zile dinaintea ședinței foto am ținut o dietă low-carb, eram cu energia la pământ, îmi era greu să gândesc, să vorbesc, să stau treaz, iar apa am scos-o spre final ca să fiu deshidratat.  Antrenamentele erau din ce în ce mai dureroase, energia era din ce în ce mai puțină și în ziua în care am avut ședința foto am băut și un shot de alcool ca să am venele mult mai vizibile. Ședința foto a avut loc într-o hală înaltă și destul de rece. Cu toate acestea, am reușit să lucrez  acolo cu niște greutăți de mi se gripase antebrațul atât de râu încât nu mai puteam să mai îndrept mâna. Totul a decurs foarte bine, în aproape două ore am reușit să terminăm.

Cu această ocazie, țin să menționez că echipa cu care am lucrat a fost foarte amabilă și o apreciez enorm pentru profesionalismul de care a dat dovadă. Le sunt recunoscător atât lor, pentru că m-au ales, cât și persoanelor care m-au votat.

4. Spune-mi cum ai început să-ți modelezi corpul, cum ai ajuns în forma actuală ?

Matei: Totul a început de pe la vârsta de 17 – 18 ani, acum 11 ani. Am fost foarte complexat în copilărie de felul în care arătam. Mi se părea că firea mea și felul meu de a fi nu se potriveau deloc cu felul în care arătam. Eram foarte slab, înalt și schilod. Având în vedere faptul că îl aveam pe Arnold ca erou de mic și mă uitam la toate filmele în care juca, am avut o motivație să mă duc la sală. De atunci, au  trecut 11 ani de antrenament constant. A fost o muncă  perseverentă și continuă.

Multă lume crede că-i așa ceva peste noapte, mulți spun “ a, ai luat nu știu ce ” sau “ iei prafuri d-alea ”, dar nu este niciodată o chestiune de moment în care mi-am sacrificat o vară și gata, s-a rezolvat. Nu, este vorba de lifestyle, o fac din pasiune, dacă nu îmi plăcea nu o făceam. Eu de exemplu, dacă am o pauză din cauza unor filmări sau dacă intervine altă pasiune, simt nevoia automat să mă antrenez. Adică, fie îmi găsesc timp să mă antrenez în momentele moarte de la filmări, fie după o pauză, când ajung în sală mă reapuc de antrenament la un nivel ridicat .

Matei Negrescu 1

5. Nu te stresează ideea că nu reușești să ajungi la sală o perioadă mai lungă de timp ?

Matei: Am întotdeauna un motiv întemeiat. Pentru că am de făcut altceva care îmi place foarte mult și având atâția ani în care am mers la sală constant, prin memoria musculară îmi revin imediat înapoi în formă. Plus că asta-i ceva foarte fluctuant. Poți să fii în super formă și în câteva zile, dacă ai mâncat prostii sau dacă n-ai mâncat cât trebuie, nu mai ești în formă. Eu întotdeauna trebuie să mănânc foarte mult pentru că sunt predispus să slăbesc, am niște arderi enorme și trebuie să mănânc încontinuu.

6. Ții cont cât de cât de macronutrienți și de necesarul caloric, sau ești intuitiv ?

Matei: A fost o perioadă de un an și jumătate în care calculam la sânge absolut tot, țineam un jurnal alimentar și aveam totul stabilit, eram foarte definit și foarte strict cu absolut tot ce mâncam. Dar, până la urmă, am ajuns la concluzia că tot efortul acela nu se merita. Mă limitam singur prea mult în loc să fiu liber și să mă simt bine mâncând ce-mi plăcea.

Exista o varietate de meniuri sănătoase și gustoase, variante care pentru mine reprezintă calorii în plus, calorii necesare. Și atunci, ușor-ușor, am  început să învăț să gătesc. Am câteva feluri de mâncare pe care mi le fac din când în când. Pot spune că sunt un gurmand și nu m-aș mai putea întoarce la o dietă strictă. Excepție fac doar patru sau cinci zile înainte de un shooting sau alt eveniment când știu că trebuie să controlez forma fizică în care mă aflu și ce am de făcut pentru a o obține.

Mănânc instinctiv și nu prea mă mai interesează atât de mult aspectul caloric, însă știu care sunt elementele pe care trebuie să le urmez pentru o formă fizică perfectă. Dacă va fi nevoie pentru un rol sau o competiție, îmi voi vedea de antrenamente, le voi duce la maxim și după aceea, bineînțeles, le voi câștiga și îmi voi reveni la normal.

7. Referitor la rolul nutriției în viața ta, ce mănânci și ce suplimente iei ?

Matei: Alimentele pe care le mănânci sunt foarte importante, dar dacă pui prea multe limitări ajungi să te urăști pe tine. Dacă nu îți place ceea ce mănânci, nu îți place ceea ce faci, poți să intri în depresie și ulterior să apară mai multe probleme.

Mai mult decât atât, dietele acestea care sunt foarte restrictive hrănesc ego-ul omului care spune “ vreau acum, vreau repede ”, toată graba asta implică automat o carență în anumiți nutrienți și vitamine.

Da, sunt tehnici, le știu, dar cine vrea să mănânce carne patru zile și să bea doar apă ? Sunt variante, însă pe termen lung nu sunt sănătoase.

Ce mănânc eu ? Cu suplimentele este ceva de genul “ love-hate relationship ” pentru că sunt perioade în care iau proteine de diverse feluri, le încerc cam pe toate, știi că sunt high-carb, low-carb – le folosesc pe toate în funcție de obiectivele avute. Sunt perioade în care mi se ia absolut de orice praf, de orice este sintetic și aleg doar mâncare și eventual Omega 3, suplimente de  vitamine și minerale, nu concentrate sau izolate. Ca alimentație, eu încerc să am cam la fiecare masă o sursă de proteine, din ouă, carne – în continuare mănânc carne, însă probabil la un moment dat o să renunț.

8. Da ? De ce ai vrea să renunți la carne ?

Matei: Este un motiv spiritual, dar încă nu mă simt pregătit. Va veni la un moment dat și această schimbare. Este vorba de a nu hrăni mașinăria asta prin a maltrata animale. Am o singură masă de carne pe zi, carnea ca volum este cât palma mea fără degete și este de regulă vită sau porc. Încerc să nu mănânc pui pentru că este foarte injectat, puii sunt complet alterați și așa mai departe. Dimineața ouă și seara lactate.

9. Lapte bei ?

Matei: Lapte nu mai beau de ceva timp cu toate ca nu am probleme cu acesta, pur și simplu l-am scos din alimentație deși îmi plăcea. Singura masă în care consumam laptele era în combinație cu cereale, însa l-am înlocuit cu ceaiul verde – este mult mai ușor de asimilat înainte de antrenamentele din sală. Mănânc fulgi de ovăz sau müsli cu diverse fructe confiate. Acum fiind vară, pentru mai multă energie am început să mănânc mai multe fructe, în rest, peștele îmi place foarte mult – fac un somon la cuptor, umplut, care-i foarte bun.

10. Spuneai mai devreme că ai început să gătești. Îmi poți da mai multe detalii ?

Matei: Da, gătesc. Am câteva rețete pe care le-am furat de ici-colo, le pun în practică o perioadă până mă satur de ele, după care caut altele.

Am început să pun pasiune în ceea ce fac de mâncare și consider că, dacă gătești cu plăcere, iese o mâncare nu numai foarte bună, dar și mai ușor de asimilat.

Eu am teoria asta: cu cât mănânci mai cu poftă ceva, cu atât o să-l asimilezi mai bine.

Dar aici mare atenție ce mănânci. Să nu mănânci prăjituri, dulciuri și baclavale.

11. Iti permiți deserturi ? Cât de des mănânci ceva dulce ?

Matei: Îmi permit deserturi. Nu foarte multe, însă consum un desert foarte mic pe zi, o ciocolățică, dar  niciodată nu exagerez. Dacă este o cantitate mică este ok, n-am nicio problemă – este doar așa de poftă. Am dieta absolut liberală, în plus mă ajută cu nivelul de insulină de după antrenament. Știu că absolut orice desert consum, dacă mă duc în sală și am un antrenament suficient de intens, gata, am ars caloriile respective.

12. Cât de important este un antrenor personal în obținerea rezultatelor dorite ?Matei Negrescu 2

Matei: Eu nu am avut un antrenor personal, am mai furat în timp câte ceva de la diverși antrenori, exerciții care mi se păreau interesante, idei și antrenamente. Pentru că fiecare este diferit și fiecare răspunde altfel la anumite exerciții, am adaptat ceea ce aflam la capacitatea mea de efort.

Pentru motivare și disciplină nu am avut nevoie, știam că asta trebuie să fac, era chemarea mea naturală oricum. Multe persoane au nevoie de un antrenor personal, dar și de motivarea respectivă. Eu le recomand să găsească motivarea în interiorul lor.

În calitate de antrenor personal aș învăța pe cineva să nu mai aibă nevoie de mine pe termen lung. Este paradoxal, dar dacă vreau să-i fac un bine persoanei respective, aș încerca să o învăț să-și găsească motivația singură. Da, poate ai nevoie de un coach, ai nevoie de cineva care să te îndrume o perioadă, dar să fii întotdeauna dependent de cineva nu cred că este o idee bună.  Dacă pleacă antrenorul personal din țară sau dacă pleacă clientul din țară și nu poate să vină antrenorul personal după el ce face, se lasă de sport complet ?

13. Tu cum te antrenezi, cum arată rutina ta de antrenament ?

Matei: Eu întotdeauna am crezut într-un antrenament volumetric, asta a dat la mine rezultate până în prezent. Subliniez ideea că acest tip de antrenament mi-a dat mie rezultate. Eu nu am nevoie să îmi ridic pulsul la un anumit nivel, nu am nevoie să consum multe calorii și atunci antrenamentele mele pot fi lente, cu pauze mari și cu greutăți mari, pentru că așa pot să ajung la un volum suficient de mare.

Cineva care vrea să slăbească poate are nevoie de un antrenament mai scurt, cu pauze scurte, prin ridicarea pulsului la un anumit nivel, astfel încât să crească rata metabolică. Dar, pentru mine, aleg antrenamentul clasic, cu greutăți mari, repetări variate să zicem 4 – 6 și 10 – 12. Fac doar câteva serii cu greutate mare și, ca să am un volum suficient de mare îmi mai trebuie și câteva serii cu greutate medie și atunci aleg să fac mai multe repetări.

Stretching fac pentru grupa pe care am antrenat-o, la finalul antrenamentului. Tot atunci stau atârnat de o bară ca să îmi detensionez coloana vertebrală. Încălzirea o fac specifică pentru fiecare exercițiu, fac direct pe segmente. Încerc să am postura corectă practicând mișcări din yoga.

14. Care sunt exercițiile tale preferate ?

Matei:

  • Deltoid – ridicări laterale din șezut, antrenez separat median, posterior și anterior. Foarte mult timp puneam anteriorul pe primul loc pentru presă, pentru că îmi plăcea foarte mult presa, dar am descoperit de curând că cel mai bine încep cu lateralul, îl obosesc, apoi lucrez anteriorul și las la final posteriorul. Îmbin întotdeauna antrenamentele pentru deltoid cu antrenamentele pentru spate.
  • Antrenament spate – până acum au fost tracțiunile cu greutate sau la helcometru, iar de acum a devenit ramat la culisant de pe stepper din aplecat.
  • Antrenament biceps – aici tot timpul schimb. A fost o vreme când făceam tracțiuni la bară cu supinație. În principiu, cu bara dreaptă din stând.
  • Antrenament triceps – sunt multe care îmi plac la triceps. Presa cu priză îngustă din culcat. Cred că 90 de kg maxim. Mai adaug și flotări într-o mână pentru triceps, sau flotări la paralele cu greutate, numai că am grijă să tin corpul drept, altfel, dacă mă înclin, lucrează pectoralul.
  • Antrenament picioare – aici eu încerc de două ori pe săptămână, dar acum, de când cu echitația, fac o dată pe săptămână, pentru că la echitație practic am un antrenament de picioare. Folosesc o presă bizară la culisant și împing bara din lumânare. Pun 240 kg maxim acolo.
  • Antrenament abdominali – acum nu fac abdomene. Fac foarte rar și în cazuri exepționale. Abdomenul lucrează la orice, la tracțiuni, flotări etc. În plus, îl scoți cel mai mult în evidență prin dietă, dar ca și grupă musculară individuală nu lucrez abdomenul. Este bine să-l lucrezi, nu recomand să nu fie lucrat pentru că poți să ai în timp diverse dezechilibre. Abdomenul balansează cumva și ține centrul într-un echilibru foarte bun. “ 6 pack ” l-am obținut întotdeauna prin dietă observând următorul aspect: cu cât am o masă musculară mai mare, cu atât îmi este mai ușor să reduc țesutul adipos subcutanat, țesut care este responsabil pentru acoperirea abdomenului. Așadar, mai degrabă urmăresc să cresc masa musculară per total, este mai estetic și în plus, slăbesc și mai ușor.

15. Ce le spui celor care vor “ să slăbească repede ” sau vor ” mușchi mai mari repede ” ?

Matei:

Nu este vorba de destinație, este vorba de drum. Odată ce ajungi să ai corpul pe care ți-l dorești, nu-l mai prețuiești.

El dacă vrea asta acum, repede, nu o să aibă niciodată acel corp o perioada lungă de timp, o condiție fizică pe termen lung ține de lifestyle.

Și ce le spun sau recomand eu este: acceptă felul în care arăți acum, acceptă-te așa cum ești și iubește-te pe tine așa cum ești acum. Este normal să vrei să devii mai bun, în orice domeniu, dar dacă tu ești într-o stare constantă de refuz, te uiți în oglindă și zici “ cine-i persoana asta urâtă din oglindă ? ” sau “ ce este cu șuncile astea ”, tu creezi încontinuu acea stare de “ ce urât arăt ”. Altfel, ai putea să intri într-o stare temporară în care să spui “ eu mă iubesc așa cum sunt, sunt perfect ” pentru că legea atracției funcționează și îți voi da și un exemplu apropos de Arnold, pentru că și el făcea același lucru.

Ideea este că tu, acceptându-te așa cum ești, iubindu-te și vizualizând cum ai vrea să arăți, vei găsi mult mai repede mijloacele prin care să ajungi la rezultatul dorit. Vei găsi și motivația în efortul depus. Trebuie să crezi și trebuie să fii puțin nebun să ai capacitatea de a nu vedea ce este în momentul prezent în fața ta și să poți vedea potențialul tău – ceea ce este în viitorul imediat apropiat.

Poți să te schimbi într-un mod fenomenal, poți să ai probleme grave de postură și/sau multe altele,  toate acestea sunt rezolvabile atâta timp cât ești dispus să te perfecționezi și să devii mai bun.

16. Un sportiv trece prin momente de oboseală fizică dar și psihică, cum te menții motivat, sau cum ai încuraja pe alții să rămână motivați ?

Matei: Revenind la exemplul despre Arnold, el asta făcea. La început, când s-a apucat să practice bodybuilding, se uita în oglindă și întotdeauna vedea cum ar dori să arate și automat găsea motivația necesară să facă două antrenamente pe zi și, pe lângă asta, el se vedea câștigând premiul cel mare. El se vizualiza tot anul câștigând “ Mister Olimpia “ și din nou “ Mister Olimpia “și “ Mister Olimpia “ a fost de șapte ori. Ideea este că trebuie să ai încredere pentru a putea depune munca necesară. Altfel, nu o să crezi că este posibil. Trebuie să adaugi dorinței și viziunii munca necesară.

 

Interviu realizat de Adriana Emilia Gondos, antrenor personal,  pentru ralucamihaela.ro.

 

Sursă poze: http://www.menshealth.ro/

 

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *